Cartea de pe noptieră din această dimineață este Mai este oare acesta un om? – Primo Levi
Locuim într-o lume a morții și a fantasmelor. Ultima urmă de civilizație a dispărut din jurul nostru și implicit din noi[…] Omul este cel care omoară, cel care creează sau suferă nedreptatea, nu mai este demult un om cel care și-a pierdut constrângerile și împarte un pat cu un cadavru. Oricine așteaptă moartea vecinului său pentru a-i lua bucata de pâine, deși nevinovat, el este extrem de departe de omul cu conștiință și cu mult mai aproape de piticul primitiv sau de sadicul vicios.(Primo Levi)
Primo Levi nu este doar un martor, el este un scriitor desăvârșit. Deși își scrie mărturia în cunoscuta carte Mai este oare acesta un om? după terminarea războiului și o publică în 1947, aceasta se bucură de un succes vehement după mai mulți ani. Cartea sa nu numai că deține informații prețioase despre trăirile lui Primo Levi din Auschwitz din perioada februarie 1944 și ianuarie 1945, dar este de asemenea și o carte scrisă cu tact și cu tente filosofice pe alocuri.
Dorința de a depune mărturie, de a duce mai departe „povestea sa” este ceea ce îl ghidează pe scriitor în a fi puternic și ceea ce îl motivează să încerce din răsputeri să rămână în viață. Cartea sa abordează tot traseul pe care acesta îl va face din Italia până în lagărul de concentrare, deci va începe cu drumul spre Auschwitz și va continua cu întâmplările trăite în acest lagăr al morții.
Descrierile create de către autor încă din începutul cărții, dezvăluie natura lucrurilor și a atmosferei negative ce învăluie individul în teamă, frică. Și Agamben vorbește în cartea sa Ce rămâne din Auschwitz despre scrierile lui Primo Levi, dar abordând în mare și punând mai mult accent pe martor și pe procesul de transformare al omului în cadrul lagărului. Mai este oare acesta un om este o piesă de rezistență în orice analiză ce are legătură cu mărturiile, acțiunile și martorii în sine ce țin de Cel De Al Doilea Război Mondial. Ceea ce este încrustat în acest text sunt momentele esențiale ale individului și dorințele cele mai arzătoare ce îl motivează să rămână în viață. Totul se limitează la aceste câteva dorințe despre care ne vorbește această operă.
Imaginea de ansamblu a lui Primo Levi legată de Auschwitz și de experiența trăită în acest loc îl face să asemene lagărul cu Infernul, mai explicit cu infernul lui Dante. Capitolul „Cântul lui Ulise” fortifică idea de lagăr ca Infern în care persoanele sunt divizate în: cei dispăruți și cei salvați, mai exact „the drowned versus the saved” ceea ce în opera lui Dante, „the drowned” apar drept, sufletele damnate sau osândite ceea ce în viziunea lui Levi este non-omul.
Teme majore în mărturia sa sunt foametea și moartea, singurătatea, frica de necunoscut și incertitudinea față de viitor. Totuși, marcant pentru experiența sa este transformarea omului, după cum scrie și Giorgio Agamben despre Primo Levi și despre degradarea omului, omul ce devine „non-omul”. Ca în final, în ansamblu să observăm o „musulmanizare” în masă și o abordare a tot ceea ce ține de viață într-un stil cât mai lipsit de relevanță. Moartea nu mai este demult un subiect de temere pentru masele de musulmani, ea fiind o simplă trecere la o altă stare.
Sper ca scurta recenzie asupra cărții să vă facă interesați de conținutul textului scris de Primo Levi.
O dimineață frumoasă, dragi cititori!
